Tratamentul natural al conjunctivitei - aplicatii externe





Pentru conjunctivita, terapia naturala este un extraordinar ajutor pentru tratamentele clasice. Indiferent de cauza acestor afectiuni, virala, bacteriana sau alergica, remediile traditionale sunt destul de asemanatoare, rolul terapiei naturale nefiind acela de a lupta cu un anumit tip de boala, ci de a ajuta organismul sa functioneze normal si sa se vindece. Plantele medicinale folosite in afectiunile oculare nu se aplica in ochi, ci pe pleoapele inchise, asa incat sa nu apara riscul infectarii si iritatiilor. Iata patru aplicatii externe, folosite cu succes pentru ameliorarea conjunctivitei si blefaritei:
Cartoful desi este cunoscut mai ales ca aliment, efectele antiinflamatoare ale tuberculului sunt impresionat de puternice, cartoful continand si substante cu o actiune asemanatoare cortizonului. Se curata, se spala si apoi se rade un cartof prin razatoarea mica, iar terciul obtinut se pune direct pe pleoape, unde se lasa timp de 30 de minute. Acesta amelioreaza simptomele iar eficienta sa este uimitoare.
Ceaiul negru este un puternic astringent, reducand catarul si si calmand senzatia de mancarime sau usturime de la nivelul pleoapelor si al ochilor. Se aplica pe fiecare pleoapa cate un pliculet de ceai negru tinut in apa calda. Pliculetele umezite se tin direct pe pleoapele inchise timp de 30-60 de  minute.
Cimbrisorul 
Se face o infuzie foarte concentrata din 1 lingura si jumatate de planta uscata la 150 ml de apa. Preparatul caldut se pune pe o bucatica de tifon, care se aplica pe pleoapele inchise. Compresa se tine vreme de cate 30 de minute de doua ori pe zi. Are un puternic efect antibiotic, fiind recomandata in cazul conjunctivitei si blefaritei de etiologie bacteriana, inclusiv cea rezistenta la alte forme de tratament. Pentru un efect mai puternic, in infuzia de cimbrisor putem pune si doua picaturi de ulei volatil de arbore de ceai.
Musetelul se foloseste mai ales contra blefaritei si a conjunctivitei care au cauze alergice. Se aplica pe fiecare pleoapa cate un pliculet cu pulbere de musetel tinut in prealabil in apa fierbinte. Pliculete umezite se tin pe pleoapele inchise timp de 30-60 de minute, timp in care isi vor exercita efectul antiinflamator.
Se foloseste extract uscat de frunze de maslin, in cazurile de conjunctivita sau blefarita infectioasa. Este foarte eficienta o perioada de 4-5 cure scurte cu frunze de maslin sub forma de capsule. In timpul unei cure se administreaza cate 4-6 capsule pe zi, timp de o saptamana, urmate de 3 zile de pauza, dupa care se reia tratamentul. Frunzele de maslin au efecte antibiotice si antivirale directe, cresc productia de anticorpi care distrug bacteriile ce produc infectiile oculare, activeaza celulele imuno-competente.




0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

 
© 2013 10 Bani. Politica de securitate Google